Marti, Martie 9th, 2010
Un post de umplutură. Sau nu. Un post cu o morală. Sau nu.
Se întâlnesc doi de vârste destul de înaintate. Unul salută: “Neaţa, domnu’!” Celălalt dă din cap de jos în sus, mimând parcă “Marş, mă!”
Celălat, surprins sau nu, continuă întrebându-l pe “mut”: “Da’ unde mergi?”. Mutu nu mai e mut, dar vine cu un răspuns ce ar fi vrut să fie glumă, dar mie mi s-a părut îngânfare: “La discotecă.” “Aha!”, excalmă politicosul şi termină “dialogul”.
Ce vreau eu să remarc? Bre, de unde dracului atâta mândrie pe unii? Ce dracu’ are căcatul lor de se simt ca Alexandru Lăpuşneanu când i-a măcelărit pe boieri? Nu sunt bogaţi, nu au multă carte (nici eu nu am) , nu sunt nici cei mai proşti oameni din lume, dar pur şi simplu parcă aşa sunt ei, să pară genii deşi sunt nişte rataţi ce ţin umbră pământului degeaba.
Întâmplarea asta îmi aminteşte de una ce mă are şi pe mine în prim-plan. Întâlnesc un prieten, să-i zic, pe stradă după vreo câteva luni, el fiind în acet timp prin străinătăţuri. Îl salut, mă salută şi el, dar cu multe aere. Îl mai întreb ce şi cum, el răspunde la fel de mândru şi fandosit de parcă ar fi prins lumea în jurul lui. Şi nu mai rezist, îl întreb: “Ce-i cu tine? Ce-s cu fiţele astea? Te-ai ajuns? Nu mai încapi de ţărani? Ai ajuns european remarcant?” Tot setul odată. El, cu acelaşi aer de căcăceală maximă, răspunde: “N-am nica”.
Am plecat. Surprins, deşi eram aproape sigur, cum lumea se poate schimba în doar câteva luni după ce dă un pic de bine.
Şi că tot sunt în Iaşi, mă întreabă careva dacă m-am schimbat, dacă mai vorbesc mult, dacă nu cumva ies prin cluburi toată ziua, ştiind că eu nu ies, dacă m-am făcut gagicar, ştiind că eu nu sunt. Eu răspund scurt: “Nu se schimbă aşa uşor omul, parcă nici n-aş vrea.”
Acum fie vorba între noi, cum să mă fac eu gagicar? 
Uite că am ajuns şi la final. Morala promisă la început de articol? Nu te schimba, s-ar putea să eşuiezi. Dar schimbă-te dacă ştii că-i sensul bun. Altfel, marş, mă!
Posted in Uncategorized | 4 Comments »
Marti, Martie 2nd, 2010
Avansăm. Avansează tehnologia. Nu rămâne la stagiul de robotizare artificală a unor materii prime. Se va ajunge şi la robotizarea omului. Se va ajunge până la faza în care orice din corp poate fi recreat, dar nu ca ceva natural, ci ca parte a unui robot. Îţi schimbi mâinile, picioarele, absolut totul. Însă îţi va rămâne înfăţişarea de om şi sentimentele, simţirile, deşi în metale şi proteze eşti un robot.
Ei bine, poţi face orice, poţi ridica orice, poţi avea puteri nemăsurabile, însă nu poţi lăsa la voia întâmplării lucrurile pur omeneşti. Eşti un robot uman ce vei avea un şef roboto-comunist care îţi va îngrădi viaţa. Vei avea, să zic, 3 lucruri lumeşti pe care ai voie să le desăvârşeşti. Care ar fi astea?
No, nu sunt un mârlan şi să vă arunc pe voi în faţă, am şi eu 3 dorinţe ce vreau să le concretizez chiar şi atunci când voi fi un robot. Şi anume: sportul, fotbalul mai exact. Vreau şi nu voi lăsa pe nimeni să-mi ia plăcerea de a juca fotbal. Al doilea lucru? Bătăile inimii, sentimentele, plăcerea de a privi în jur, de a iubi, chiar. Şi poa atunci nu am să mai privesc piţipoance, sau vor exista şi specia piţiponco-robocop?
Nici cea din urmă dorinţă nu e materialistă. Materialismul într-o lume robotizată nu ştiu dacă va mai avea loc. Probabil că da, imaginaţia nu mi-a fugit încă din cele mai îndepărtate colţuri ale minţii încât să le eman acum. Şi ce anume vreau? Păi să am viaţa în mâinile mele. Atunci când vreau să trăiesc, să trăiesc, şi atunci când simt că vreau să iau o pauză, simţind că ruginesc, să o am. Bineînţeles, pentru că tocmai ce am zis că vom fi conduşi de un roboto-cumunist, nu mă pot încărca şi descărca chiar în toate momentele vieţii mele de robot. Nu vreau să devin un individ a viitorului program „Rabla” în varianta roboţilor, deci am să-i respect şi doleanţele prea-iubitului roboto-şef.
Dar voi, viitori roboţi ai omenirii, ce trăsături sau plăceri lumeşti doriţi să nu vă fie îngrădite de viitoarea tehnologie?
Posted in de toate | 6 Comments »
Duminica, Septembrie 13th, 2009
O avea ea doi feciori , dar are şi doi pui. Doi pui speciali. Pe lângă mulţi alţii are cei doi pui de găină.
Ce au aşa special puii ăştia? Păi sunt cam şchiopi. Au câte un picior rupt. Şi pe lângă asta au inimă. Au sentimente. Probabil în acest moment aţi râs de mine , “ce idioţenie a mai zis şi prostul ăsta”. Însă nu zic nici o prostie. Puii ăştia doi nu se dezlipesc unul de altul. Unde merge unu îl urmează celălalt. Când pleacă celălalt de lângă el , îl urmează “prietenul” lui.
Şi v-am zis că mama are mulţi pui. Are , dar cei doi pui s-au dezlipit de ceilalţi. Sunt doar ei doi.
Şi să ajung la ce am vrut cu acest articol. La o întrebare. Oare şi puii să fie ca oamenii? Cum oamenii speciali (handicapat fiind un cuvânt prea urât) sunt daţi la o parte de ceilalţi , aşa să fie şi în lumea animală?
Cred că cei doi pui mi-au confirmat o mare întrebare a lumii. Cu siguranţă ne tragem din animale.
Acesta e un articol scris pe un blog. Dacă ţi s-a părut interesant , de ce să nu încerci şi tu să scrii pe un blog? Doar încearcă şi s-ar putea să-ţi placă. Eşti indepedent , poţi scrie orice , şi vei deveni depedent de blog.
Posted in de viata | 5 Comments »
